Mihaela Sirițanu
Economista
Candidat Camera Deputatilor
Îmi doresc o Uniune Europeană în care statele colaborează mai strâns și nu se află în competiție.
Candidez pe listele REPER pentru Camera Deputaților în București.
România are nevoie de o economie bine pusă la punct, adaptată la nevoile pieței, inovativă și care nu își îngenunchează antreprenorii.
Sunt economist cu experiență în instrumente financiare internaționale și sunt convinsă că România poate fi un centru de excelență în sud-estul Europei.
Pentru aceasta, prioritățile mele legislative includ un cadru de taxare predictibil, în care orice modificare se aplică în anul fiscal următor, dar nu mai devreme de 12 luni de la publicarea actului normativ. Vreau o taxare de 2% pentru primii 5000 de lei din salariu și garantarea instrumentelor de finanțare pentru IMM-uri de către stat. Pentru ca regiunile României să se dezvolte, voi lupta pentru debirocratizare, descentralizare și reformă administrativă.
Construim democrația împreună cu tine!
Fiecare vot și fiecare inițiativă contează, doar așa putem pune România pe drumul cel bun către viitor. Dar e imposibil să facem asta singuri.

Nume Prenume
Candidat Camera Deputaților

Nume Prenume
Candidat Camera Deputaților

Nume Prenume
Candidat Camera Deputaților

Nume Prenume
Candidat Camera Deputaților
Politică pentru o țară mai bună
România se confruntă cu diviziuni sociale și inegalități cauzate de interesele meschine ale partidelor care s-au succedat la conducerea țării.
Platforma REPER pune pe primul plan echitatea, dreptatea socială și bunăstarea generală. Avem nevoie să reașezăm pe baze sănătoase instituțiile statului, investițiile sociale, antreprenoriatul și mediul în care trăim, astfel societatea românească să fie mai unită, bazată pe libertate, inovare și șanse egale pentru toți, indiferent de contextul social sau economic.
Nu putem face asta decât alături de tine!
Newsletter Volt Europa
Abonează-te la newsletter-ul Volt Europa & Volt România pentru a fi la curent cu toate noutățile din mișcarea pan-europeană Volt!
VIITOR MADE IN EUROPE
Pagini utile
Secretariatul general
sg.romania@volteuropa.org
Urmareste-ne
Made with 💜 by Volt ROU Tech Team for Volt România
Made With Brizy