Candideaza pe listele

Ștefan

Răzvan Florea

Antreprenor

Candidat Camera Deputaților

Schimbarea vine din noi!

Candidez pe listele REPER pentru Camera Deputaților în Ialomița.


Am ales să mă implic în viața socială și politică din România pentru ca oamenii să aibă un viitor mai bun.




Sunt copreședinte al Volt România, parte a primului partid paneuropean. Îmi doresc o politică nouă, alături de oameni și care încurajează participarea fiecărui cetățean.


Candidez în Ialomița pentru că văd în jur probleme care par să nu se mai termine, probleme ignorate de administrația centrală și locală. Vreau să fac o politică diferită: transparentă, responsabilă și centrată pe nevoile reale ale oamenilor. Candidez pentru că sunt convins că pot contribui la rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm.

Împreună, putem crea un județ Ialomița de care să ne mândrim și în care să ne creștem copiii.

Am ales schimbarea, am ales să fiu parte a unei mișcări care duce România spre bine.



Construim democrația împreună cu tine!

Fiecare vot și fiecare inițiativă contează, doar așa putem pune România pe drumul cel bun către viitor. Dar e imposibil să facem asta singuri.

DAN Alexandru


Candidat Camera Deputaților

CORBU Dana-Gabriela


Candidat Camera Deputaților

FRÎNCU Cristina-Maria


Candidat Camera Deputaților

MATACHE Iulian-Petruț


Candidat Camera Deputaților


Politică pentru o țară mai bună

România se confruntă cu diviziuni sociale și inegalități cauzate de interesele meschine ale partidelor care s-au succedat la conducerea țării.

Platforma REPER pune pe primul plan echitatea, dreptatea socială și bunăstarea generală. Avem nevoie să reașezăm pe baze sănătoase instituțiile statului, investițiile sociale, antreprenoriatul și mediul în care trăim, astfel societatea românească să fie mai unită, bazată pe libertate, inovare și șanse egale pentru toți, indiferent de contextul social sau economic.

Nu putem face asta decât alături de tine!



Fi parte din schimbarea pe care doresti sa o vezi.

Avem nevoie de sprijin financiar pentru a ne face auziti

Newsletter Volt Europa

Abonează-te la newsletter-ul Volt Europa & Volt România pentru a fi la curent cu toate noutățile din mișcarea pan-europeană Volt!

VIITOR MADE IN EUROPE

Conecteaza-te

Intrebari generale

romania@volteuropa.org

Secretariatul general

sg.romania@volteuropa.org

Urmareste-ne

Made with 💜 by Volt ROU Tech Team for Volt România

Made With Brizy